luni, 8 martie 2010

Transiberianul – cum, cand, unde?

In cazul in care va hotarati sa faceti aceasta calatorie trebuie sa stiti cateva lucruri. In primul rand, in Rusia exista 3 clase: clasa 1 (2 paturi in compartiment), clasa a 2-a (4 paturi in compartiment) si clasa a 3-a (un vagon deschis cu paturi suprapuse de-o parte si de cealalta a culoarului de trecere). Preturile evident sunt pe masura claselor. Pentru cls 1 si a doua presupun ca stiti la ce sa va asteptati, insa clasa a 3a este chiar interesanta:


Platskartny - Clasa a 3-a in Rusia

Vara este sezonul in care se calatoreste cel mai mult pe acest traseu, motiv pentru care in lunile iulie si august pretul biletelor este un pic mai mare decat in restul anului si pe langa acest lucru sunt si greu de gasit. Daca doriti sa mergeti cu un anumit tren, sau intr-o anumita zi, este indicat sa va rezervati din timp biletele de tren, printr-o agentie specializata in acest sens. Este mai greu sa iei bilet direct de la ghiseu din Moscova (dar nu imposibil), pentru ca initial biletele se scot la vanzare catre aceste agentii si pe urma la ghiseele de bilete. Daca timpul nu este o problema pentru voi, atunci puteti incerca sa cumparati bilete de la fata locului. Totusi, din cate am inteles la ghisee nu se vorbeste deloc limba engleza.

Se pot cumpara bilete pentru intregul traseu (pana la Beijing sau Vladivostok), dar parca e pacat sa nu te opresti pe drum la lacul Baikal sau in Mongolia, nu? Ce-i drept, intreruperea calatoriei creste pretul biletelor, dar in acelasi timp o face si mai suportabila...e destul de greu sa mergi 6-7 zile in tren fara intrerupere. Exista de asemenea si mai multe categorii de trenuri..de la trenuri locale, la trenuri internationale, mai noi si mai rapide si evident cu servicii mai bune.

Daca vreti sa va opriti pe drum in orasele Siberiei, nu se poate cumpara bilet pentru trenurile internationale (cele care leaga Moscova de Beijing si Ulan Bator), ci veti fi nevoiti sa luati un tren care circula numai pe teritoriul rus.

Si acum sa va povestesc cum am facut eu cu aceste bilete: Initial am intrat pe https://www.realrussia.co.uk/trains/ pentru a vedea in ce zi circula anumite trenuri si cum sa ne facem programul in functie de orarul trenurilor. Tot pe acest site se pot observa si preturile biletelor, dar sunt orientative. Dupa ce m-am decis asupra zilelor si locurilor in care ne vom opri, am inceput sa dau emailuri catre agentiile care se ocupa cu procurarea biletelor, sa vad cam care-s preturile pe care le ofera.

Am dat emailuri la mai multe agentii care se ocupa cu asemenea servicii, si cele mai bune preturi le-am obtinut de la Svezhy Veter Travel Agency si Real Rusia. In perioada ianuarie - februarie cand am comunicat cu ei, preturile aratau cam asa:
  • Moscova-Irkutsk: - Clasa a 3a - 162 USD
  • Irkutsk - Ulan Bator: - Clasa a 2-a 198 USD
  • Ulan Bator - Beijing: Clasa a 2-a 205 USD
Pe mine m-au interesat cele de mai sus, dorind sa ma opresc in Irkutsk si in Ulan Bator, insa daca va intereseaza alte clase pentru tronsonul Moscova-Irkutsk,
preturile sunt urmatoarele:
  • Moscova – Irkutsk – UB (Clasa 1) - £680.00
  • Moscova– Irkutsk (Clasa 1) + Irkutsk – UB (Clasa a 2-a) - £550.00
  • Moscova – Irkutsk – UB (Clasa a 2-a) - £400.00
Nu exista clasa a 3-a pentru calatoriile internationale, ci doar pentru cele in interiorul Rusiei.

Dupa consultarea preturilor, urmatorul pas a fost sa vedem conditiile de rezervare a biletelor. Pentru ca tronsonul Moscova-Irkutsk este cel mai aglomerat, am decis sa-l rezervam doar pe acesta dinainte, asa ca restul segmentelor au ramas sa le procuram la fata locului.

La Real Russia poti face rezervare cu pana la 180 de zile inainte de data calatoriei, urmand ca ei sa te contacteze cu 75 de zile inainte sa te intrebe daca mai esti interesat de bilet si sa-ti comunice pretul actual al biletelor. In acest interval nu se plateste nici un depozit.

Inainte cu 60 de zile de data plecarii va trebui sa platesti pretul intreg al biletelor pe care ei ti l-au comunicat, iar cu 45 de zile inainte va avea loc rezervarea efectiva a biletelor, moment in care iti vor returna o parte din bani daca biletul este mai ieftin decat ai platit tu initial sau va trebui sa mai platesti diferenta, daca biletul este mai scump. In general ei mi-au spus pe email ca fac tot posibilul sa estimeze cu 75 de zile inainte pretul real al biletelor, astfel incat sa nu existe diferente mari (cativa zeci de euro).

De retinut ca inainte ca ei sa rezerve biletele se accepta modificari de traseu si sunt gratuite, insa daca vrei sa modifici sau sa anulezi biletele dupa aceasta data, se percepe un comision de 15% din valoarea totala a biletelor achizitionate + comisionul Cailor Ferate Rusesti.

La Svezhy Veter Travel Agency mi-au cerut avans de 50% din pretul biletetelor (daca cumparam toate tronsoanele) sau 70% (daca cumparam doar Moscova-Irkutsk), urmand ca restul sa fie platit cu 45 de zile inainte de data plecarii. Si la ei, in cazul anularii/modificarii biletelor dupa data cumpararii, taxele au spus ca sunt in jur de 40-80 USD/bilet.

Livrarea biletelor se face de catre Real Russia atat in Moscova, cat si in alte state. Pentru livrare in Romania, te taxeaza 20 de lire si dureaza pana la 14 zile lucratoare, insa cel mai convenabil mi se pare ridicarea lor din Moscova de la biroul Real Russia. In cazul in care rezervati prin ei mai multe tronsoane, toate biletele se vor ridica din Moscova, in timp ce la Svezhy Veter Travel Agency biletele vor trebui ridicate din fiecare oras din care pleaca urmatorul tren..ceva mai complicat la cei din urma.

Eu initial vroiam sa cumpar de la Svezhy, fiind o agentie locala, insa imi cereau avans prea mare si am ales sa rezerv la Real Russia unde n-am platit nici un depozit. Si am ales clasa a 3-a, pentru senzatii tari!

In final nu va mai ramane decat sa statii cu ochii in calendar in fiecare zi, in asteptarea celei mai lungi calatorii cu trenul..Drum bun!

20 de comentarii:

  1. Foarte utile informatiile postate de tine! Odata si odata vreu sa fac si eu calatoria cu transsiberianul.

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce nu te opresti si in alte orase in Rusia?

    RăspundețiȘtergere
  3. Initial ne-am gandit sa ne oprim si in Novosibirsk si Ekaterinburg, dar se lungea prea mult toata treaba si vroiam sa vedem ceva si in restul Asiei.

    Plus ca nu stim o boaba de ruseste (nici macar sa citim) si nici timp pana in vara nu am ca sa invat ceva…M-am gandit ca nefiind orase turistice ne-am fi inteles cu greu prin zona. Am ramas la Irkutsk, fiind unul din principalele puncte de oprire a calatorilor “transiberieni”, de aici se pot face si tururi in imprejurimi, e o zona frumoasa dpdv al naturii si m-am conversat pe email si cu o agentie locala, deci se vorbeste ceva engleza.

    RăspundețiȘtergere
  4. In Moscova, biletele se pot cumpara si cu cardul (eu am folosit unul de la ING) de la niste automate care se gasesc in gari, cred ca au si limba engleza in meniu, trebuie sa introduci cu atentie datele pasaportului, poti cere ajutorul administratororului daca nu te descurci. Mai incearca sa cumperi bilet si de pe rzd.ru(aici poti alege si locul pe care il preferi), site-ul oficial al cailor ferate, eu am putut cumpara de la ei in urma cu 2 ani, anul trecut nu a mers ca si-au marit securitatea desi aveam si 3d secure.
    Ultima oara, am rugat un amic care sta in Rusia sa imi ia biletul, agentiile mi se pare ca iau comisioane prea mari dar cand nu sunt alte variante...

    Ar fi bine sa stii macar alfabetul chirilic pentru Rusia. ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Biletele pentru Transiberian nu cred totusi ca se pot cumpara cu cardul din gara sau cel putin eu pana acum n-am citit nicaieri ca cineva ar fi facut asa...poate pentru celelalte destinatii este posibil.

    Oricum, cand ajung in Moscova o sa ma interesez sa vad ce si cum.

    Iar cu alfabetul chirilic asa am zis si eu, macar literele sa le invatam ca sa putem citit pe indicatoare. Am inteles ca te mai prinzi ce inseamna chiar daca e scris in lb rusa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Tre să fie tare greu să nu poți nici măcar citi... e greu dacă nu știi limba, dar dacă nici nu poți citi e crunt. Nici eu nu știu și mi-e ciudă...
    Nu o să fie ușor... dar până la urmă o să vă descurcați.

    Despre Transiberian... ar fi mișto să îți permiți clasa I, dar asta e scumpă rău, dar dacă se știu cele 4 persoane și clasa a II a e super :)

    Ooo... și eu visez la Moscova...măcar până la Moscova :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Clasa 1 nu cred ca mi s-ar potrivi..as sta prea inchisa intre 4 pereti ;))

    Nu ai citit ca am ales clasa a 3-a? :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Pare destul de confortabila clasa a 3-a.

    Ai aflat cumva pe drum cat cost un bilet snur Moscova- Beijing? :)

    RăspundețiȘtergere
  9. In Moscova, sunt indicatoare in engleza la majoritatea strazilor, mai ales in centru.

    Eu mi-am luat biletul cu cardul de la un automat din gara dar probabil nu are meniu in engleza daca nu ai mai vazut scris despre asta...

    RăspundețiȘtergere
  10. @Paul: pentru Moscova - Beijing nu exista cls a 3-a, din cauza faptului ca se merge cu tren international. La clasa a doua, un bilet direct de la Moscova pana la Beijing costa aproximativ 600 euro (asa cum arata pe real russia).

    @Vera: Interesante informatiile de pe blogul tau in legatura cu Mongolia. Multam. Sper sa reusesc pana plecam sa invat macar alfabetul chirilic...oricum o sa luam cu noi un ghid de conversatie sa-l avem la nevoie :D

    RăspundețiȘtergere
  11. Abia astept sa te intorci din aceasta minunata excursie pentru a-mi fi ghid atunci cand v-oi merge si eu. De 2-3 ani tot ma gandesc si caut diferite informatii cu privire la un traseu de genul asta. Pentru mine transsiberianul este un must-have in materie de calatorii. Multa bafta iti doresc si sa te intorci cu bine.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Bogdan - Merci! Si eu ma gandeam de cativa ani si mereu imi spuneam "o sa merg". Primul pas e important, urmatorii vin de la sine :D

    Voi incerca sa scriu pe blog cat mai multe pentru a-i ajuta cu informatii si pe altii care vor o asemenea experienta.

    RăspundețiȘtergere
  13. @miruna si eu am in plan o calatorie cu trans-siberianul, insa pentru anul viitor. pana una-alta, eu incerc sa plec la drum cu temele facute, mi-am cumparat de pe amazon 3 carti foarte folositoare: "trans-siberian handbook" de bryn thomas, "in siberia" de colin thubron si "the rough guide phrasebook russian" (are si transcrierea fonetica pt cuvintele in rusa, e exact pt cei ca noi care nu stiu rusa. bine, trebuie sa stii engleza, dar nu cred ca asta e o problema, nu?). Sh-chasleevava pootee!

    RăspundețiȘtergere
  14. Maine dimineata e un documentar despre Transsiberian pe TVR Cultural, la 11.

    RăspundețiȘtergere
  15. Miruna, ceva noutati si articole noi despre planificarea calatoriei????

    RăspundețiȘtergere
  16. George, merci de informatie, dar nu l-am vazut...poate il dau in reluare la o ora mai accesibila.

    @RAzvan: Calatoria a ramas in picioare ;))

    Am fost cam ocupata in ultimul timp si n-am mai apucat sa scriu...acum ma ocup de actele pentru vize. Biletele de tren le-am achizitionat deja...o sa postez ceva noutati in curand :D

    PS: Am mai gasit doi camarazi de calatorie :D

    RăspundețiȘtergere
  17. daca mai este cineva imteresat de vladivostok, vreau si eu sa fac o calatorie cu taransiberianul,sunt prof. de istorie-geografie,stiu sa citesc si vorbesc putina rusa.stanvasile_77yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salutare, Vezi ca pe softpedia mai sunt cativa oameni interesati de aceasta calatorie in 2013.
      http://forum.softpedia.com/topic/149048-transiberian/page__st__216

      iti recomand sa-i contactezi atat pe Cristinel13 si eugen926.
      Bafta!

      Ștergere
  18. Daca e cineva interesat de calatoria cu Transiberianul,il/o rog sa ma contacteze pe mailul:anca_brandusa@yahoo.com
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  19. Salut,

    As vrea sa stiu daca a fost cineva cu Transiberianul ( Moscova-Vladivostok). Vreau foarte mult sa fac drumul asta, si as vrea sa stiu ceva impresii/costuri/sfaturi.

    Multumesc

    RăspundețiȘtergere