miercuri, 13 octombrie 2010

Perhentian - vreau vara inapoi!

Am ajuns acasa de aproape 3 saptamani, insa parca tot nu m-am obisnuit cu vremea rece de aici. Bronzul imi aduce aminte de soarele din Asia de Sud Est, iar pozele de garderoba sumara purtata toata vara..Mai este pana la anu, insa parca e placut sa-ti delectezi ochii cu asemenea poze intr-o zi de toamna..Enjoy!



Dupa doua luni de hoinareala de colo colo, am ajuns in sfarsit in locul care ne mangaia retina inca de acasa, care aproape ca ne dadea putere sa mergem mai departe atunci cand eram rupti de oboseala, in care asteptam sa stam pur si simplu si sa nu facem nimic, decat sa contemplam albastrul marii si nisipul alb, intr-un contrast perfect: Insulele Perhentian!

Perhentian sunt doua insule (Besar - Mare si Kecil - Mica) pe coasta de est a Malaeziei, in Marea Chinei de Sud, situate la aproximativ jumatate de ora cu barca de coasta peninsulei. Din Kuala Lumpur se poate ajunge fie cu autobuzul (aproximativ 10 ore - sunt atat autobuze de noapte, cat si de zi), fie cu avionul (Air Asia zboara in Kota Bharu si Kuala Terengganu, doua orase din apropiere de Kuala Besut, portul de plecare al vapoarelor spre insule). Noi am ales varianta autobuzului de noapte, parand a fi mai comod si ajungand direct in Kuala Besut, fara a mai lua taxi sau alt autobuz. Biletul de autocar a fost 40 de Ringiti (1 euro = 4 ringiti).

Din Kuala Besut sunt barci catre insule ce pleaca de cateva ori pe zi: de dimineata in jur de 7, la pranz si ultimele barci sunt dupa masa, in jurul orei 17. Daca se merge cu autobuzul, cel mai indicat este cel de noapte, caci ajunge cam cu o ora inainte de plecarea primelor barci, cel de zi nu cred ca prinde ultima barca..

Dupa o calatorie de 10 ore, cu autobuzul, pe care am platit 40 de ringiti, dam 35 de ringiti pentru jumatate de ora de mers cu barca (scump domne!)...dar ce senzatii! Mergea nenea ala cu o viteza, incat daca tineam mana in dreptul stropilor de apa, nu puteam rezista prea mult..Aceste barci care transporta turistii spre insule sunt relativ mici, incap 10-15 oameni, in functie de cati doritori sunt si in cazul in care afara ploua, e de preferat sa nu te urci in ele..Desi au un acoperis din prelata, la viteza de mers totul din barca se uda, inclusiv rucsacii (noi n-am patit-o, dar ne-a atentionat cineva sa avem grija).

Am ajuns pe insula la 8 dimineata, am ales insula cea mica, pentru ca alti calatori intalniti prin hostle in KL ne-au spus ca este mai ieftina, atat la cazare, cat si la mancare, si sunt mai multi backpackeri pe ea, insula mare fiind mai selecta, avand resorturi ceva mai scumpe si mai linistita. Cu rucsacii in spate, coboram de pe ponton, o luam pe plaja si intrebam de Tropicana (pont la fel de la alti calatori). Dupa vreo 5 minute de mers pe o poteca prin jungla (poteca lega plaja de vest cu cea de est, insula fiind foarte ingusta in aceasta portiune), ajungem la aceste bungalowuri: 10 ringiti cazarea in dormitor sau 30 de ringiti camera dubla, cu baie in camera (apa rece - majoritatea au apa rece) si cu plasa pentru tantari la pat (asta este o problema mare in zona, asa ca plasa de tantari a fost o adevarata binecuvantare!)

Pe insule nu exista drumuri si evident ca nici masini...sunt niste insule mici, ferite pe cat posibil de turismul de masa, insa intr-o saptamana cat am stat aici am observat ca se construia la greu, asa ca nu stiu pentru cat timp va mai fi liniste. Insula mica are un singur sat, de pescari, in rest cateva plaje pe care s-au construit bungalowuri pentru turisti si cateva terase pentru mancare. De la o plaja la alta se ajunge cu barca (scump, caci motorina am inteles ca o aduc de departe), existand doua plaje mai mari (Coral Bay si Long Beach), care-s legate intre ele de acea poteca de care vorbeam si care ofera o gama mai larga de terase, magazine si cazare.


Terasa in Coral Bay




Coral mort, adus la mal de valurile marii


Perhentian Kecil si Perhentian Besar














Coral Bay


Long Beach - aici ne balaceam









Diminetile ni le petreceam pe plaja de est, unde puteam face baie, caci nu existau corali in apa, ci doar nisip alb si fin, iar spre seara, traversam jungla pe acea poteca ingusta, eram atenti sa nu calcam peste vreun dragon Komodo si ajungem in Coral Bay, plaja, care dupa cum ii spune si numele, era presarata cu tot felul de corali si pietre, din cauza carora nu prea puteai sa te balacesti, insa apusurile de soare meritau cu prisosinta sa-ti petreci serile aici.














Apusuri in diferite zile in Coral Bay


Si a mai trecut o zi

Dupa ce se lasa intunericul, lumea lua masa la una din terasele de pe plaja, cu picioarele direct pe nisip, si dupa puteai sa bei ceva intins pe rogojine, la o masuta de lemn, la singurul bar de pe insula. Da, un singur bar exista pe insula, asa ca acest loc nu este pentru full moon beach parties. Aviz amatorilor!

Spuneam ceva de un dragon mai devreme..E, Dragonul Komodo este o specie mare de soparla, care traieste in libertate si pe aceste insule..Am inteles ca ar fi destul de periculosi, insa nu am auzit de niciun atac sau ceva de gen pe aceste insule...si slava domnului, sunt multi..nu trecea o zi fara sa vedem o astfel de soparla pe aleea dintre cele doua plaje, tarandu-si coada prin iarba! Dar nu am patit nimic pana la urma, chiar daca cel mai mare exemplar pe care l-am vazut depasea un metru si jumatate lungime..Si acum ma gandesc cum eram noaptea cu ochii in patru cand mergeam prin jungla, nu cumva sa calc pe coada vreunuia :))








Poteca din jungla, batuta de cateva ori pe zi

Pentru cei ce cred ca se plictisesc mai mult de 3 zile pe aceasta insula, exista excursii de snorkeling, la modica suma de 35 de ringiti, pentru toata ziua. Se pleaca dimineata la 10, ei iti dau tot echipamentul si te plimba cu barca in vreo 6 zone de snorkeling, unde poti vedea broaste testoase, rechini (inofensivi imi place sa cred), pisici de mare (la fel de inofensive sper!), corali de toate culorile, pesti exotici si multa multa fauna subacvatica. La pranz se face o oprire in satul de pescari pentru masa (nu este inclusa in tur, dar cu 15 ringiti poti manca si bea ok), iar pana la ora 5 dupa masa te mai plimba cu barca in cateva locuri, inclusiv pe o plaja pustie, unde nu se poate ajunge decat cu barca.

Se poate face si scuba, pentru cei cu certificat scufundarile sunt in jur de 70 de ringigi, iar un curs de open water era cam 900 de ringiti si tinea cateva zile. Tipul care mi-a descris cateva locuri de scufundari era spaniol si-mi zicea ca multi europeni vin aici sa faca cursuri, caci sunt mai ieftine decat in alte parti. Nu am idee insa de preturile de prin alte zone, caci nu am verificat, insa pare un sport interesant.







a

t












Lumea de sub ape